Intră acum și în grupul de
Directorul CAS Suceava, Cristina Iordăchel, a precizat că şi înainte se menţiona în contract că medicii pot să prescrie medicamente pe o perioadă de până la 90 de zile, dar majoritatea prescriau chiar pe 3 luni şi de aceea au fost consumuri „extraordinare la medicamente” în primele 3 luni ale acestui an. “Precizăm că în primele trei luni farmaciile sucevene au consumat deja aproape jumătate din bugetul alocat pe 2009. Vârful a fost în luna martie, când sucevenii au consumat medicamente în valoare 105 miliarde lei vechi, faţă de 84 miliarde în ianuarie şi 85 în februarie”, a arătat dr. Iordăchel.
Cristina Iodăchel a informat că s-a constituit chiar un top al consumului de medicamente, pe primul loc fiind antitusivele şi medicamentele pentru boli psihice.
Numai pentru două medicamente antitusive gen sirop de tuse din plante, facturile pe luna martie se ridică la două miliarde, iar pe trimestru I consumul de medicamente la bolile psihice se ridică la 22 miliarde, în condiţiile în care “ne permitem 10-12 miliarde pe trimestru”, sumă cheltuită şi anul trecut.
În acest context, Cristina Iordăchel a precizat, că vor trebui reconsiderate schemele de tratament, putând fi recomandate medicamente mai ieftine, pentru ca farmaciile să se încadreze în fonduri. „Vom discuta cu medicii prescriptori să ia în calcul şi recomandarea unor medicamente mai ieftine, tot de import. Am observat că la un număr foarte mare de asiguraţi aceste tratamente nu s-au mai modificat de multe luni. Cred că aceşti asiguraţi trebuie reconsultaţi şi reevaluaţi. Avem scheme de tratament identice de luni de zile, în cazul bolnavilor cardio-vasculari, în cazul multor boli. Eu cred că pacienţii mai trebuie să şi se vindece. Ei au căpătat un reflex de a se prezenta la farmacie să-şi ia medicamentele”, a afirmat directorul CAS Suceava, adăugând că toţi bolnavii vor avea medicamentele necesare în lunile următoare, dar farmaciile trebuie să înţeleagă că e necesar să se încadreze în buget, fiindcă „ele ştiu cel mai bine unde se fac reduceri şi unde nu”.
„Dacă nu vom ajunge la o înţelegere amiabilă vom lua măsuri împotriva prescrierilor abuzive, vor fi reduceri de 10-20-30% din venit. Va fi extrem de dificil să facem plăţi la termen dacă nu monitorizăm consumul de medicamente iar măsurile le vom lua la nivelul medicilor prescriptori, nu au nicio vină nici farmaciştii nici pacienţii”, a ţinut să mai spună Cristina Iordăchel.