Jumătate din bugetul alocat de CAS pe 2009, consumat de farmacii în primele 3 luni


Intră acum și în grupul de

Pentru că farmaciile sucevene au consumat deja aproape jumătate din bugetul alocat pe 2009, doar în primele 3 luni ale anului, a determinat conducerea CAS Suceava să ia măsuri de monitorizare strictă a consumului de medicamente.

Directorul CAS Suceava, Cristina Iordăchel a precizat că bugetul total alocat farmaciilor pentru medicamente, cu sau fără contribuţie personală, se ridică la circa 50 milioane lei, iar pe primele 3 luni au fost eliberate medicamente în valoare de circa 24 milioane.

Conform normelor la contractul pe 2009, anul acesta bugetul se repartizează în mod egal celor 116 farmacii contractante, ele având de acum încolo, pentru 9 luni de zile, o valoare lunară orientativă de 25.616 lei. Se menţionează termenul orientativ fiindcă oficial, la farmacii nu mai există plafon pentru medicamente, conform ultimelor reglementări, ele putând elibera medicamente în orice moment.

Totuşi Cristina Iordăchel a ţinut să menţioneze că unităţile farmaceutice trebuie să se încadreze în buget. Situaţia este critică, fiindcă, practic, nu există în fapt o limitare cantitativă a medicamentelor care se eliberează, conducerea CAS fiind determinată să facă o monitorizare strictă.

„Principala preocupare a CAS Suceava în perioada următoare va fi stoparea consumului excesiv de medicamente, stoparea prescrierilor abuzive. Vom încerca să monitorizăm foarte strict prescripţiile medicale, iar pacienţii care beneficiază de medicamente foarte scumpe vor trebui să obţină aprobare de la CAS. Aceste măsuri se înscriu în normele contractului cadru pe 2009, nu e abuz şi nici nu dorim limitarea accesului asiguraţilor la eliberarea medicamentelor. Dimpotrivă, noi dorim să avem o evidenţă clară a fiecărui bolnav. În curând vom primi o rectificare de la Casa Naţională, am o informaţie în acest sens, şi vom putea reconsidera valoarea sumelor alocate la toate tipurile de medicamente. În momentul de faţă nu există niciun motiv de îngrijorare că vreun asigurat va rămâne fără medicamentele necesare”, a declarat preşedintele director general al CAS Suceava, Cristina Iordăchel.


Intră acum și în grupul de