Coliziune între o căruță și un autoturism la intrare în Suceava


Intră acum și în grupul de

Duminică dimineața, la aproximativ 50 de metrii de intrarea în municipiul Suceava s-a produs un accident în care au fost implicați un atelaj hipo și un autoturism.

Un bărbat de 57 de ani, din com. Pătrăuți, aflat la volanul unei Dacii, a intrat în coliziune cu un atelaj hipo, condus de un bărbat de 32 de ani din aceeași localitate, și care avea aceeași direcție de deplasare.

În urma accidentului a rezultat rănirea conducătorului atelajului hipo, care a suferit leziuni traumatice fiind preluat de echipaje medicale de urgență și transportate la U.P.U. – Spitalul Județean de Urgență ”Sf. Ioan cel Nou” Suceava.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, însă conducătorul atelajului hipo nu a putut fi testat.

Ulterior, celor două persoane le-au fost prelevate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. 

S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „vătămare corporală din culpă”.


Intră acum și în grupul de