Incendiu la o gospodărie din localitatea Mitocu Dragomirnei, izbucnit după ce proprietarul a încercat să aprindă focul în sobă cu benzină


Intră acum și în grupul de

O gospodărie din localitatea suceveană Mitocu Dragomirnei a fost cuprinsă de flăcări astăzi dimineața.

Pompierii au fost sesizați aproape de ora 10:00. Astfel, pompierii militari ai Detașamentului Suceava au intervenit cu două autospeciale de stingere pentru localizarea și lichidarea unui incendiu.

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Suceava, Slt. Alin Găleată, la sosirea echipajelor, ardeau casa de locuit și o magazie, cu pericol de propagare la întreaga gospodărie.

Pompierii suceveni au lichidat incendiul la ora 11:35.

Până atunci, însă, au ars acoperișul casei pe 90 mp, bunuri materiale din bucătărie și cămară, acoperișul magaziei pe zece mp, astereala adăpostului de animale pe zece mp, elemente de tâmplărie și altele. S-au degradat acoperișul locuinței și cel al adăpostului de animale, magazia de lemne, pereții casei pe 50 mp, obiecte de mobilier, bunuri de uz casnic și altele.

Potrivit sursei citate, incendiul a izbucnit, cel mai probabil, din cauza modului greșit de a aprinde focul în sobă (cu benzină).

În urma incendiului nicio persoană nu a avut de suferit, iar pompierii au salvat două camere din locuință, depozitul de furaje, adăpostul de animale și bunuri din gospodărie.


Intră acum și în grupul de