Intră acum și în grupul de
Şeful Direcţiei de Sănătate Publică Suceava, Alexandru Lăzăreanu, a declarat marţi, în cadrul unei conferinţe de presă, că fiecare instituţie, nu doar cele din domeniul sanitar, trebuie să aibă întocmit un plan de continuitate a activităţii în caz de pandemie. „Luni am avut o întâlnire cu managerii de spitale şi directorii medicali din judeţ şi am discutat despre aceste planuri, pentru că spitalele sunt unităţi cu foc continuu, astfel ca în cazul apariţiei unei pandemii de gripă, să poată fi asigurată asistenţa medicală”, a precizat Alexandru Lăzăreanu, adăugând că în diagnosticarea cu gripă porcină trebuie urmaţi mai mulţi paşi, ce au fost comunicaţi medicilor.
În privinţa anunţării existenţei unui asemenea caz, după ce a fost confirmat de laboratoarele specializate din străinătate, comunicarea se face doar de către cei 4 comunicatori stabiliţi la nivel naţional. „Nu oricine poate comunica cazurile de gripă”, a afirmat şeful DSP Suceava.
Deşi sezonul de raportare a virozelor la DSP Suceava trebuia să se încheie de la 1 mai, supravegherea în teritoriu continuă. „Medicii de familie din teritoriu raportează zilnic, în afară de sâmbătă şi duminică, cazurile de infecţii acute ale căilor respiratorii superiore – IACRS-uri, pneumoniile şi bronho-pneumoniile. Astfel, săptămâna trecută am avut 1.487 de IACRS cu 82 de internări şi 456 pneumonii şi bronho-pneumonii cu 71 de spitalizări, cifrele fiind în limitele normale”, a precizat Alexandru Lăzăreanu.
Acesta recomandă în continuare sucevenilor să evite automedicaţia şi să se prezinte la medic imediat, în cazul în care prezintă simptomele unei gripe.