Polițiștii suceveni au depistat în trafic cinci transportatori ilegali de material lemnos. În total, aceștia transportau fără acte aproape 34 mc de lemn


Intră acum și în grupul de

Pe parcursul zile de marți, polițiștii au prins mai mulți transportatori de lemn cu nereguli în acte. Aceștia au fost opriți în trafic în diferite localități sucevene.

În total, polițiștii au aplicat amenzi în valoare de cel puțin 15.000 lei și au confiscat aproape 34 mc de material lemnos transporta ilegal.

Astfel, la 11:25, pe str. Mănăstirea Humorului din Gura Humorului a fost oprită pentru control o autoutilitară condusă de un tânăr de 22 de ani.

În urma controlului s-a dovedit că acesta transportă material lemnos fără documente de transport conform prevederilor în vigoare.

Ca urmare, s-a dispus sancționarea contravențională cu amendă în sumă de 1.000 de lei şi s-a confiscat cantitatea de 4,12 mc cherestea rășinoase brad  în valoare totală de 2.628,56 lei.

Apoi, la 14:30, polițiștii din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Gălănești au observat o autoutilitară care a oprit brusc pe partea dreaptă a carosabilului, iar conducătorul a abandonat-o alergând în pădure. Autoutilitara în cauză era încărcată cu material lemnos.

Cu ocazia verificărilor efectuate pe raza comunei Putna a fost identificat conducătorul auto, un localnic de 23 de ani, care nu poseda aviz de însoțire pentru materialul lemnos transportat. S-a solicitat sprijinul unui lucrător din cadrul Ocolului Silvic Putna care, în urma inventarierii materialului lemnos a stabilit că acesta este în volum de 3.07 mc lemn de lucru pentru cherestea specia molid, în valoare de 1079,93 lei.

S-a procedat la sancționarea contravențională cu amendă de 5000 lei, iar materialul lemnos a fost confiscat, fiind predat în custodia Ocolului Silvic Putna.

Ceva mai târziu, la 16:30,pe raza satului Rașca, comuna Moldovița, a fost oprită pentru control o autoutilitară marca, condusă de un localnic de 47 de ani, care transporta material lemnos. S-a constatat faptul că acesta nu deține aviz de însoțire pentru materialul lemnos.

În urma cubării s-a constatat faptul că autoutilitara transporta 3,5 metri cubi , în valoare de 630 de lei.

Bărbatul a fost amendat, iar lemnul confiscat.

Următorul caz a avut loc în jurul orelor 18:50, pe DJ 176, în comuna Frumosu. Polițiștii au oprit o autoutilitară conducă de un bărbat din comuna Sadova, care transporta material lemnos, pe ruta Moldovița – Vama.

Cu ocazia controlului documentelor şi a materialului lemnos prezent faptic în autoutilitară s-au constatat neconcordanțe cu cantitatea înscrisă în aviz și lemnul prezent faptic în autoutilitară. În urma cubării, s-a constatat faptul că autoutilitara transporta cu 12,66 metri cubi în valoare de 2.076 lei, care nu fuseseră incluși în volumul înscris în aviz, respectiv 35,92 metri cubi.

Polițiștii au amendat societatea comercială din Pojorâta, persoană juridică care a achiziționat materialul lemnos și a efectuat transportul acestuia cu amendă 6000 lei. Totodată, cei 12,66 metri cubi lemn au fost confiscați.

Ultimul caz a avut loc de asemenea pe DJ 176, în comuna Frumosu. La scurt timp după cazul precedent, polițiștii au oprit pentru control o altă autoutilitară, care tracta și o remorcă și era condusă de un bărbat din comuna Fundu Moldovei.

Ca și în cazul precedent, în mașină era mai mult lemn decât în acte. În urma cubării, s-a constatat faptul că pe ansamblul sus menționat era încărcată cantitatea de 10,62 mc în valoare de 1741,68 lei, care nu fusese inclusă în volumele înscrise în avize, respectiv 38,91 mc, cantitatea reală transportată fiind de 49,53 mc.

Polițiștii au procedat la sancționarea contravențională cu amendă 3000 lei și au confiscat cei 10,62 metri cubi lemn transportat ilegal.


Intră acum și în grupul de