Urmărire în trafic a unui motociclist fără permis. Acesta a atras atenția polițiștilor deoarece circula fără echipament de protecție


Intră acum și în grupul de

O patrulă de poliție rutieră din cadrul Poliției Municipiului Suceava a fost nevoită să urmărească în trafic un motociclist care nu s-a supus semnalelor regulamentare de oprire.

Polițiștii au încercat să oprească motocicleta duminică seara, pe DN 17, în interiorul localității Ilișești, deoarece motocicleta marca Suzuki nu avea montată plăcuța cu numărul de înmatriculare, iar conducătorul ei nu folosea casca de protecție.

După efectuarea semnalului de oprire, conducătorul motocicletei a demarat în trombă și și-a continuat deplasarea în direcția mun. Suceava, motiv pentru care s-a trecut la urmărirea acestuia până în localitatea Stroiești, unde s-a reușit blocarea și oprirea acestuia.

Imediat după oprire s-a stabilit faptul că motocicleta în cauză a fost condusă de un tânăr de 22 ani, din comuna Dărmănești, care nu posedă permis de conducere.

De asemenea, a fost verificată în baza de date a poliției și motocicleta marca Suzuki, ocazie cu care s-a stabilit că aceasta nu figurează ca fiind înmatriculată.

În cauză s-a întocmit dosar de cercetare sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ,,conducerea unui vehicul de către o persoană care nu deține permis de conducere auto” și ,,conducerea unui vehicul neînmatriculat”.


Intră acum și în grupul de