Trei șoferi în stare avansată de ebrietate au fost prinși în traficul din județul Suceava. Doi dintre ei nu aveau permis

Trei bărbați urcați la volan băuți au fost depistați, în cursul zilei de joi, pe drumurile localităților suceveni.

Prim caz a avut loc în jurul orei 01:00, chiar în municipiul Suceava. O patrulă de polițiști a observat cum un autoturism a virat brusc pe strada Traian Țăranu în momentul în care a observat echipajului de poliție.

S-a procedat la urmărirea autoturismului, iar pe str. Traian Țăranu, din sensul opus de mers a fost identificat și oprit.

La volanul autoturismului a fost identificat un sucevean în vârstă de 30 ani, care a recunoscut că a virat brusc după ce a observat polițiștii.

Motiv pentru care a făcut acest gest a fost indicat de rezultatul testării cu aparatul etilotest, care a indicat o valoare de 0,81 mg/l alcool pur în aerul expirat.

A fost întocmit proces-verbal de constatare a infracțiunii flagrante „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, cercetările urmând a fi continuate de către Pol. Mun. Suceava.

Următorul caz a avut loc aproximativ la 06:00, în Vatra Dornei. Mai exact, pe str. Podu Verde din localitate, un echipaj de poliție a oprit în trafic autoturismul marca VW, condus de un vasluian de 36 de ani, care nu posedă permis de conducere auto.

Deoarece conducătorul auto prezenta halenă alcoolică, s-a procedat la testarea sa cu aparatul etilotest, rezultând o concentrație de 1,04 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea determinării cu exactitate a alcoolemiei.

Cu ocazia verificărilor efectuate a rezultat că autoturismul respectiv aparține unui bărbat care se afla de asemenea în autoturism, în calitate de pasager. Cei doi au consumat băuturi alcoolice împreună.

În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul comiterii de către conducătorul auto a infracțiunilor d „conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, iar față de proprietarul mașinii a infracțiunii de „încredințarea unui vehicul  pentru a fi condus pe drumurile publice unei persoane despre care știe că nu posedă permis de conducere”.

Un al treilea caz a avut loc în seara aceleiași zile, în orașului Broșteni. Polițiștii au oprit pentru control o motocicletă condusă de un localnic de 27 de ani.

Rezultatul testării conducătorului cu aparatul etilotest a arătat 0,70 mg/l alcool pur în aerul expirat. Totodată, s-a constat că șoferul nu deține permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule. Pe lângă asta, acesta nu a putut prezenta autorizația de circulație, declarând faptul că numărul de înmatriculare este expirat.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat”, „conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.