Intră acum și în grupul de
Un bărbat din Suceava a fost rănit după ce a acroșat cu mașina alte trei autoturisme parcate pe str. Traian Popovici din municipiul Suceava.
Acesta nu a oprit la semnalele efectuate de polițiști, efectuate, luni, în jurul orei 01:40. Bărbatul de 31 de ani, fiind la volanul unui BMW, a încercat să fugă în trafic de autospeciala poliției, însă, din cauza vitezei excesive a pierdut controlul vehiculului, iar ulterior a comis accidentul.
Șoferul a suferit leziuni ușoare și a fost transportat la spital.
De asemenea, acesta a refuzat testarea cu aparatul etilotest și prelevarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Astfel, în cauză s-a întocmit dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de „vătămare corporală din culpă” și „refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice, ce va fi soluționat procedural.