Doi tineri au fost răniți după ce motocicleta cu care se deplasau prin Suceava a fost acroșată de un autoturism


Intră acum și în grupul de

Un bărbat și o femeie, ambii de 27 de ani, au ajuns la spital în urma unui accident rutier produs, marți, pe strada Cuza Vodă din municipiul Suceava. Aceștia se deplasau cu o motocicletă, iar la un moment dat au fost acroșați din spate de un autoturism.

Potrivit datelor poliției, șoferul de 19 ani al autoturismului a fost surprins de faptul că motocicleta a frânat brusc și nu a reușit să evite impactul.

Imagine ilustrativă

După ce autoturismul a acroșat motocicleta, aceasta a fost proiectată pe direcția înainte, ocazie cu care atât conducătorul acesteia, cât și pasagera au căzut pe partea carosabilă, suferind leziuni.

Ambii conducători au fost testați cu aparatul etilotest rezultatul fiind 0,00 mg/l iar ulterior li s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

La unitatea medicală, tinerii răniți au primit îngrijiri medicale, fiind diagnosticați cu o contuzie la cotul stâng și respectiv contuzie lombară.

S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „vătămare corporală din culpă”.


Intră acum și în grupul de