Intră acum și în grupul de
Purtătorul de cuvânt al DSP Suceava, Adrian Popescu, a precizat marţi că pacienţii au reclamat că intră apa în unele maşini, atunci când plouă, că „nu există confort termic”, nefiind aer condiţionat, că uşile nu se închid bine şi că se defectează frecvent. Adrian Popescu a declarat că situaţia a fost analizată şi s-a constatat că o singură maşină este cu probleme şi că se va solicita firmei să fie schimbată.
„A fost consultat directorul firmei DMV şi sperăm ca în două săptămâni să se rezolve problema”, a mai spus purtătorul de cuvânt.
Pentru că unii şoferi ar fi spus că, de fapt adevăratul motiv de nemulţumire al pacienţilor ar fi acela că şoferii nu vor să oprească pe traseu ca aceştia să consume băuturi alcoolice, Adrian Popescu a menţionat că nici şoferii şi nici pacienţii nu au confirmat acest lucru, ci au spus că se fac asemenea opriri doar pentru a se cumpăra apă sau de mâncare.
În judeţul Suceava, circa 250 de pacienţi cu insuficienţă renală sunt transportaţi pentru dializă la Centrul Judeţean de Dializă de la Spitalul Judeţean Suceava.