Intră acum și în grupul de
La nivelul IŞJ Suceava, pentru funcţiile de examen, respectiv vicepreşedinte, membri, secretari, evaluatori şi supraveghetori s-au înscris 2.500 de persoane, necesare fiind 1450.
Aproximativ 6.800 de absolvenţi suceveni de 12 clase susţin luni şi marţi proba orală la limba şi literatura română a examenului de bacalaureat. Pentru sesiunea de bacalaureat din această vară, absolvenţii de liceu susţin examenul în 19 centre din judeţ. Potrivit IŞJ Suceava, s-au înscris 6850 candidaţi, din care 79 sunt din serii anterioare, iar 4 din alte judeţe. Unul dintre candidaţi susţine examenul la domiciliu, având probleme de sănătate.
Potrivit IŞJ Suceava s-au constituit 19 centre de examen, care cuprind candidaţii şcolii respective, plus cei arondaţi de la alte unităţi şcolare, centrul cu cei mai mulţi candidaţi fiind Colegiul Naţional „Petru Rareş” Suceava, unde sunt 507 înscrişi, urmând Colegiul Naţional „Ştefan cel Mare”, cu 367 candidaţi. Un astfel de centru trebuie să cuprindă un număr minim de 250 candidaţi.
Examinarea la probele orale se realizează de către doi profesori de specialitate, membri ai comisiei, în prezenţa a cel puţin trei candidaţi. Fiecare profesor evaluează răspunsul elevului cu note de la 1 la 10. Probele orale sunt eliminatorii. Candidaţii vor extrage un singur bilet. Dacă nu ştiu subiectul, au dreptul la un al doilea, caz în care nota va fi scăzută cu un punct.
Un candidat se consideră „promovat” la proba orală dacă a obţinut minimum nota 5. La probele orale şi practice nu se admit contestaţii.
Probele orale vor continua în zilele de 23 şi 24 iunie cu limba şi literatura maternă, respectiv 24 şi 25 iunie – limba şi literatura modernă.
Prima probă scrisă, la limba şi literatura română, va avea loc vineri, 26 iunie. Trei zile mai târziu elevii vor susţine examenul la limba si literatura maternă, iar pe 30 iunie proba obligatorie a profilului. Ultimele două examene sunt pe 1 şi 2 iulie, unul dintr-o materie din aria curriculară, celălalt dintre disciplinele din celelalte arii curriculare corespunzătoare specializării.
Afişarea rezultatelor şi depunerea contestaţiilor va avea loc pe 5 iulie, iar rezultatele finale se vor da pe 9 iulie.
În timpul examenului de Bacalaureat, preşedintele comisiei poate dispune întreruperea examinării şi eliminarea din sală a elevilor prinşi că încearcă să copieze. Mai mult, elevii vor trebui supravegheaţi şi în cazul în care sunt nevoiţi să meargă la toaletă.