Mai mulți șoferi băuți au fost prinși, în weekend, pe șoselele din județul Suceava. Unul dintre ei a încercat să fugă, iar altul a avariat câteva garduri




În weekend, respectiv, 23 și 24 noiembrie, polițiștii suceveni din nou au identificat mai mulți șoferi urcați la volan în stare de ebrietate.

Astfel, sâmbătă noaptea, polițiștii au efectuat semnale de oprire unui autoturism ce circula pe strada Poieni din comuna Berchişeşti. Conducătorul auto, însă, nu s-a conformat, motiv pentru care, s-a procedat la  urmărirea acestuia cu autospeciala de poliție.

Peste câteva minute, șoferul a oprit și a coborât, fiind prins de polițiști. Acesta a fost identificat ca un bărbat de 40 de ani comuna Cornu Luncii.

Conducătorul auto a fost testat de polițiști cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,92 mg/l alcool pur în aerul expirat.

După miezul nopții, duminica, un tânăr de 22 din județul Botoșani a avariat câteva garduri în orașul Dolhasca. În timp ce conducea autoturismul pe str. Dr. C. Arseni din localitatea menționată, acesta nu a adaptat viteza pe un carosabil umed, ocazie cu care, a pierdut controlul asupra direcției de mers, a părăsit partea carosabilă și a lovit două garduri din zonă.  

În urma accidentului nimeni nu a fost rănit.

Tânărul a fost testat de polițiști cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,64 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Toto duminica, după amiază, un șofer de 54 de ani, băut la volan, a fost identificat pe strada Podu Verde din Vatra Dornei.

Acesta a fost testat de polițiști cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,70 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În toate cele trei cauze s-au întocmit dosare penale sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.

Pe lângă asta, tot duminică, seara, în comuna Horodnic de Sus a mai fost identificat un șofer băut, de 58 de ani.

Bărbatul a fost testat de polițiști cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,69 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, în prezența personalului medical, a refuzat recoltarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Astfel, În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „refuzul conducătorului unui autovehicul de a se supune prelevării de mostre biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei”, ce va fi soluționat procedural.

loading...