Intră acum și în grupul de
Potrivit preşedintelui CJ Suceava, Gheorghe Flutur, în primul proiect iniţiat de EURONEST s-au achiziţionat ambulanţe şi alte facilităţi pentru situaţii de urgenţă, iar un alt proiect, în valoare de cinci milioane de euro, a fost aprobat.
El a precizat că din acest proiect, judeţul Suceava va beneficia de autospeciale în valoare de aproximativ un milion de euro, urmând să fie aduse două autospeciale, cinci ambulanţe de prim ajutor şi o ambulanţă de terapie intensivă.