Doua femei au fost accidentate de mașini în municipiul Suceava într-o singură zi




O femeie de 82 de ani și alta de 73 de ani au ajuns, joi dimineață, la spital după ce au fost accidentate de autoturisme.

Primul caz a avut loc în timp ce un sucevean de 40 de ani, conducea autoturismul în parcarea din spatele unui blocu de pe strada Zorilor. Acesta nu s-a asigurat la efectuarea manevrei de mers înapoi şi a lovit cu partea din spate a autoturismului femeia de 82 de ani, care traversa parcarea. 

Bătrâna a fost transportată cu ambulanţa la secţia U.P.U a Spitalului Judeţean Suceava, iar în urma investigaţiilor efectuate de medici, acesteia i s-a stabilit următorul diagnostic: „T.C.F, contuzie torace, contuzie genunchi drept”.

Conducătorul auto şi pietonul au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

Al doilea caz a avut la scurt timp după. Astfel, un sucevean de 50 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe str. Mihai Viteazul din localitate, a efectuat virajul la stânga, moment în care a surprins-o şi accidentat-o pe femeia de 73 ani, care se angajase în traversarea strîzii prin loc nepermis.

În urma accidentului rutier a rezultat vătămarea corporală a pietonului, care a fost transportat la Spitalul Judeţean Suceava cu o ambulanţă, unde, după consultaţia medicală i s-a stabilit diagnosticul: „contuzie lombo-sacrată prin accident rutier”, fără a rămâne internat.

 Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

În ambele cazuri s-au întocmit dosare de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de “vătămare corporală din culpă”.

loading...