Doi soți din Costâna au suferit atacuri de panică în timpul unui incendiu care le-a afectat gospodăria. Pompierii au salvat casa de locuit și mai multe anexe//VIDEO


Intră acum și în grupul de

O șură dintr-o gospodărie din satul Costâna din comuna Todirești a ars în noaptea de Crăciun, iar proprietarii au suferit atacuri de panică.

Potrivit ISU Suceava, pompierii militari ai Detașamentului de Pompieri Suceava, împreună cu lucrătorii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Todirești, au intervenit cu patru autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o gospodărie, în satul Costâna.

La sosirea echipajelor de intervenție, incendiul se manifesta la o șură, cu pericol de propagare la casa de locuit și la celelalte anexe gospodărești.

Proprietarii, în vârstă de 84, respectiv 72 de ani, au suferit atacuri de panică. Pompierii paramedici de pe echipajul SMURD le-au acordat primul ajutor medical, iar cei doi soți și-au revenit, refuzând ulterior transportul la spital.

În inendiu au ars șura din lemn, acoperită cu azbociment, pe o suprafață de aproximativ 60 mp, corp comun cu adăpostul de animale, elemente de tâmplărie și aproximativ 5 tone de fân și au murit doi câini și un porc. Totodată, s-au degradat finisaje interioare și exterioare.              

Incendiul a fost lichidat după o intervenție de peste aproape trei ore, iar pompierii au salvat casa de locuit și anexele gospodărești, cu bunurile aferente bucătărie de vară, șopron lemne, două magazii cu utilaje și aproximativ două tone de cereale.

Cauza probabilă de izbucnire a flăcărilor a fost efectul termic al curentului electric, generat de un cablu electric defect, precizează ISU Suceava.


Intră acum și în grupul de