Un copil a fost rănit de o mașină în timp ce traversa neregulamentar, în fugă, o stradă din comuna Pojorâta




Un copil de 11 ani a ajuns la spital fiind rănit de o mașină. Accidentul a avut loc duminică, pe DN 17, în interiorul comunei Pojorâta.

Astfel, pe drumul menționat circula la volanul unei mașini un bărbat de 42 de ani din comuna Slatina. Acesta l-a surprins și accidentat pe copilul de 11 ani, care s-a angajat în traversarea drumului prin loc nepermis, fără să se asigure, în fugă.

În urma impactului a rezultat vătămarea corporală ușoară a băiatului, care a fost preluat și transportat la sediul Spitalului municipal Câmpulung Moldovenesc.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care a fost condus la sediul Spitalului municipal Câmpulung Moldovenesc în vederea recoltării de probe biologice de sânge pentru determinarea alcoolemiei.

loading...