O mașină a ars pe bulevardul George Enescu din Suceava din cauza unei defecțiuni la sistemul de încălzire




Miercuri dimineață, un autoturism marca Ford Transit a luat foc din mers pe bulevardul George Enescu din municipiul Suceava, în fața localului Luca.

Șoferul, un sucevean de 62 de ani, a declarat polițiștilor că în timp ce se deplasa cu mașina a observat faptul că din interiorul bordului iese fum, motiv pentru care a oprit autoturismul.

Imagine ilustrativă

Cele trei persoane care se aflau în autoturism au coborât imediat din el, astfel nicio persoană nu a avut de suferit.

Lucrătorii din cadrul ISU Suceava ajunși la fața locului au stins flăcările. Ulterior, aceștia au stabilit faptul că focul a izbucnit în urma „efectului termic al curentului electric respectiv defecțiuni la sistemul de încălzire (aerotermă)”.

Focul a fost stins în timp util, deși a existat pericolul de propagare la autoturismele învecinate nu s-au înregistrat alte pagube materiale.

Astfel, mașina a ars în proporție de 30%, fiind afectată zona bordului și a compartimentului motor. 

În cauză nu sunt suspiciuni de comiterea vreunei fapte de natură penală.

loading...