Două persoane au fost grav rănite la Poiana Stampei în urma unui accident rutier în care au fost implicate un autoturism și un camion


Intră acum și în grupul de

Două persoane au fost grav rănite, duminică dimineața, în urma unui accident produs pe raza comunei Poiana Stampei.

Potrivit ISU Suceava, în urma coliziunii între un autocamion și un autoturism pe raza comunei Poiana Stampei, două persoane, din autoturism, au fost încarcerate și extrase de pompierii militari.

Sursa citată arată că persoanele rănite sunt conștiente și cooperante, dar cu multiple traumatisme.

În zonă au intervenit pompierii militari cu o autospecială cu accesorii pentru descarcerare și o ambulanță SMURD, cu sprijinul unui echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Suceava.


Intră acum și în grupul de