Acasă Social O femeie din comuna Grămești a băut erbicid după o ceartă cu...

O femeie din comuna Grămești a băut erbicid după o ceartă cu soțul din cauza consumului de alcool


Intră acum și în grupul de

O femeie de 56 de ani, din comuna Grămești a ajuns la spital cu intoxicație de erbicid, pe care femeia l-a consumat după un scandal în familie.

Polițiștii au fost anunțați despre acest fapt joi seara, de către fiul femeii.



Tânărul a relatat faptul că părinții săi s-au certat din cauza consumului de alcool al tatălui său.

După conflict, femeia a dizolvat într-un recipient cu apă de circa 150 – 200 ml, câteva picături de erbicid și a consumat aproximativ jumătate din cantitate.

La fața locului, a sosit un echipaj medical care i-a acordat acesteia primele îngrijiri medicale, starea acesteia fiind stabilă, ocazie cu care a fost diagnosticată cu „intoxicație voluntară cu erbicid”, ulterior a fost preluată și transportată la Spitalul Județean de Urgență „Sf. Ioan Cel Nou” Suceava în vederea continuării investigațiilor medicale.

Cercetările vor fi continuate urmând a se dispune măsuri legale în funcție aspectele rezultate.


Intră acum și în grupul de



Exit mobile version