Detaliile accidentului de la ieșirea din Rădăuți cu cinci persoane rănite: Unul dintre șoferi a pătruns pe contrasens din cauza vitezei peste limita legală

După cum am anunțat anterior, luni, la ieșirea din municipiul Rădăuți spre Horodnic, a avut loc un accident rutier în urma căruia au fost rănite cinci persoane, una dintre care a rămas inițial încarcerată.

Astfel, impactul s-a produs în jurul orei 12:30, pe DN 2H, între un Ford Focus condus de un tânăr de 18 ani din Vicovu de Sus și un Renault condus regulamentar, din sens opus, de un bărbat de 39 ani, din comuna Horodnic de Jos.

Tânărul avea direcția de deplasare dinspre orașul Vicovu de Sus spre Rădăuți, iar într-o curbă la dreapta, a pierdut controlul volanului și a pătruns pe contrasens, moment în care a intrat în coliziune laterală cu celălalt autoturism.

Prin urmare, a rezultat avarierea celor două autoturisme și vătămarea corporală ușoară a cinci persoane care au fost transportate cu ambulanța la Spitalul Municipal Rădăuți.

Conducătorii auto au fost testați cu aparatul alcooltest rezultatele fiind negative, după care li s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Din primele verificări, vinovăția producerii accidentului aparține lui tânărului de 18 ani, care  nu a adaptat o viteză corespunzătoare în curbă și carosabil umed, motiv pentru care a pătruns  pe contrasens .

Sectorul de drum pe care s-a comis accidentul este în aliniament, în afara localității, cu limitare temporară a vitezei la 40 km/h, cu două sensuri de mers, o bandă pe sens, carosabilul acoperit cu îmbrăcăminte asfaltică de calitate tehnică bună, umed, cu marcaj longitudinal continuu de delimitare a sensurilor de mers, în condiții de vizibilitate pe timp de zi.

S-a întocmit dosar penal privind infracțiunea de „vătămare corporală din culpă”.

loading...