Accident de muncă pe raza Cantonului Silvic Tarnița. Un muncitor a murit strivit de un arbore doborât

Un accident de muncă cu final tragic a avut loc joi, pe raza Cantonului Silvic Tarnița din cadrul Ocolului Silvic Stulpicani. Un bărbat de 55 de ani din Stulpicani a murit strivit de un copac.

El era angajat în calitate de drujbist în cadrul unei firme care desfășoară activități de exploatare a materialului lemnos.

Astfel, în dimineața acelei zile, echipa de muncitori din care făcea parte și bărbatul a plecat spre punctul de lucru iar în jurul orelor 15:30, bărbatul respectiv a secționat pentru doborâre un arbore de foioase specia fag care în momentul căderii s-a așchiat, o bucată din trunchi lovindu-l.

Imediat după accident, acesta a fost transportat la Spitalul orășenesc Gura Humorului unde a ajuns la orele 16:10, unde a fost diagnosticat cu „traumatism toracic drept posterior, fracturi costale, pneumotoroc, soc cardiogen, insuficiență respiratorie”, iar la orele 16:30 a intrat in stop cardiorespirator și a decedat .     

Cercetările sunt continuate de Poliția Orașului Frasin sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „ucidere din culpă” , „neluarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă” și „nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă”, urmând a se face propuneri procedurale prin parchet.  

S-a discutat cu procurorul de serviciu din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Gura Humorului care a stabilit continuarea cercetărilor în vederea stabilirii împrejurărilor în care s-a produs accidentul.

loading...