Intră acum și în grupul de
Întors acasă, copilul manifesta semnele specifice gripei porcine, părinţii ducându-l la medicul de familie, iar apoi la Spitalul Judeţean de Urgenţă, la secţia de Boli Infecţioase, unde i s-au recoltat probe.
Analizele de laborator au confirmat prezenţa virusului AH1N1, astfel că miercuri după amiază, minorul a fost internat într-o clinică din Iaşi pentru supraveghere medicală şi tratament de specialitate. Pentru a preveni răspândirea bolii, părinţii elevului au fost consemnaţi la domiciliu, urmând ca în cazul în care probele ies pozitive să fie şi ei internaţi.
Acesta este al treilea caz anunţat în această săptămână de DSP Suceava în rândul elevilor din judeţ, însă fără a exista o legătură între ele, copiii călătorind cu grupuri diferite.
În primele două cazuri comunicate de DSP, bolnavii sunt doi elevi ai unui Colegiu din municipiul Suceava, care au contactat virusul AH1N1 în timp ce se aflau într-o excursie prin Europa. Cei doi băieţi de 15 şi respectiv 16 ani, au fost internaţi într-un spital din Iaşi la întoarcerea în ţară.