Intră acum și în grupul de
Proiectul ”Itinerarii culturale Suceava-Hotin” a vizat dezvoltarea valorilor comune existente în vederea susținerii unui nou ciclu integrat al dezvoltării durabile prin extinderea și creșterea calității ofertei locale de servicii turistice în regiunea transfrontalieră Hotin – Suceava și prin crearea unei strategii comune de dezvoltare a turismului cultural aferent obiectivelor turistice Cetatea Sucevei și Cetatea Hotin.
Grupul țintă al acestui proiect este reprezentat de specialiști în domeniul istoriei, a culturii, administrație publică locală, societate civilă, operatori turistici din regiunea transfrontalieră Suceava-Hotin.
De asemenea, în cadrul proiectului au fost realizate două study-tour-uri de punere în aplicare de trasee turistice pentru verificarea funcționalității și eficienței acestora, două seminarii în cadrul cărora s-a dezbătut strategia de dezvoltare a turismului cultural, un studiu privind notorietatea cetăților Suceava și Hotin, au fost instalate 3 bannere electronice de promovare a cetăților pe 3 portaluri de turism naționale.
Centrul European de Resurse şi Consultanţă CERC – Filiala Suceava este o organizaţie nonguvernamentală care urmăreşte susţinerea dezvoltării socio-economice durabile a cetăţenilor prin iniţierea şi derularea unor programe în probleme comunitare specifice şi promovarea parteneriatelor durabile cu actorii societăţii civile.