Intră acum și în grupul de
În acest sens, în perioada 24-29 august activităţile se adresează juniorilor cu vârste cuprinse între 4 şi 18 ani, sub titlul “Dezvoltare personală prin sport”, fiind monitorizate de formatori din România, Franţa, Suedia, U.K., S.U.A.
Iulius Mall Suceava va găzdui două dintre manifestări, şi anume o expoziţie şi un concurs de role şi biciclete în parcare. Astfel, joi, 27 august, la parterul IuliusMall, zona Kidsland, începând cu ora 11.30, va fi vernisată expoziţia cu lucrările copiilor din cadrul Şcolii de vară 2009.
Anul acesta, în organizarea Şcolii de vară 2009, s-au implicat, alături de Asociaţia Educatorilor Suceveni foarte mulţi parteneri, din diverse sectoare de activitate: Liceul cu Program Sportiv Suceava , Directia Judeţeană pentru Sport Suceava, Clubul Sportiv Municipal Suceava, Asociaţia Judeţeană “Sportul pentru toţi”, Inspectoratul Şcolar al Judeţului Suceava, Casa Corpului Didactic “ G. Tofan “ Suceava, ISE Bucureşti, CPECA Suceava, Primaria Suceava, ANITP Suceava, Organizaţia “Salvaţi Copiii” filiala Suceava, IPJ Suceava – Compartimentul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii, Peace Corps România.