Elevii vor începe şcoala fără manuale


Intră acum și în grupul de

Nici până la această oră editurile nu au reuşit să finalizeze tipărirea manualelor şcolare. Astfel, comanda făcută de IŞJ Suceava nu va ajunge la timp.

În cadrul unei conferinţe de presă susţinută pe parcursul zilei de marţi, şeful IŞJ Suceava, Petru Carcalete, a spus că instituţia pe care o conduce a încheiat contracte de tipărire de manuale cu 26 de edituri. „Până la data de 20 august, doar 6 dintre ele au livrat manualele, iar dintre celelalte , 10 edituri au trimis între 20% şi 60% din comanda făcută”, a declarat Carcalete.

Până la finele acestei luni, manualele trebuiau să ajungă la Depozitul de carte pentru ca până pe data de 15 septembrie să fie preluate de şcolile din judeţ.

Inspectoratul Şcolar Judeţean Suceava a solicitat tipărirea a peste 161.000 de manuale şcolare care ar acoperi necesarul unui număr de 85.700 de elevi din clasele I – XII. Pentru acestea, costurile se ridică la valoarea de aproximativ 400.000 de lei


Intră acum și în grupul de