Variantele propuse de IŞJ la Ministerul Educaţiei pentru evitarea disponibilizărilor nu au fost acceptate


Intră acum și în grupul de

Aşa cum s-a dus, la fel s-a şi întors, de la Ministerul Educaţiei delegaţia IŞJ Suceava, condusă de adjunctul Vasile Monacu care a propus mai multe variante pentru a se evita disponibilizarea celor 712 posturi din învăţământul sucevean. „Din păcate ministerul nu a acceptat nici o variantă de lucru din cele propuse de noi, şi în final am fost nevoiţi să recurgem la disponibilizări”, a declarat marţi, în cadrul unei conferinţe de presă şeful IŞJ Suceava, Petru Carcalete.

Acesta a dat ca exemplu de variantă prezentată de delegaţia suceveană cea prin care s-au propus alte criterii de normare, dar s-a spus că trebuie modificate anumite paragrafe din legislaţie şi trebuie dat un ordin al ministerului, astfel că a fost refuzată.

La nivelul judeţului Suceava, au fost reduse un număr de 712 posturi din sistemul de învăţământ, la care se mai adaugă 24 posturi din IŞJ şi unităţile conexe.

Petru Carcalete a precizat că mai există doar o singură etapă de mobilitate a personalului didactic. „S-a reuşit, în general ocuparea posturilor cu personal calificat. Vom vedea dacă va mai rămâne vreun post liber şi nu-l va dori nici un profesor calificat se va apela la profesori pensionari. Dacă va fi refuzat şi de aceştia, abia atunci se va recurge la profesori necalificaţi”, a mai spus şeful IŞJ Suceava.


Intră acum și în grupul de