FOTO VIDEO // Țigări de contrabandă, în valoare de peste 17.000 lei, au fost confiscate pe raza localității Nisipitu

Polițiștii de frontieră suceveni au confiscat țigări în valoare de 17.430 lei, iar un autoturism de teren a fost indisponibilizat la sediul instituției.

Potrivit purtătorului de cuvânt al STPF Suceava, comisar șef Ilie Poroch-Serițan, în data de 6 mai, polițiștii de frontieră s-au deplasat la un imobil de pe raza localității Nisipitu, unde cu acordul proprietarul imobilului au intrat în curte și au descoperit în garaj un autoturism marca Mitsubishi Shogun, înmatriculat în Marea Britanie, iar în interiorul acestuia trei colete cu țigări.

S-a luat măsura conducerii autoturismului cu țigări la sediul instituției unde în urma inventarierii baxurilor a rezultat cantitatea de 1.490 pachete cu ţigări, de provenienţă ucraineană.

Întreaga cantitate de țigări, în valoare de peste 17.430 lei, a fost ridicată în vederea confiscării, iar autoturismul folosit în activitatea infracţională, în valoare de 5.000 lei, a fost indisponibilizat la sediul S.T.P.F. Suceava.

În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, precum și pentru depistarea tuturor persoanelor implicate și a documentării întregii activități infracționale.

Cercetările sunt continuate sub directa supraveghere a procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți, urmând ca la final să fie luate măsurile legale ce se impun.

loading...