Intră acum și în grupul de
Nemulţumirea şi suspiciunile ministrului vin de la bani. Potrivit acestuia, concediile medicale sunt evaluate la peste un miliard de lei anual plătiţi din fondul asigurărilor de sănătate.
Nu de mult, Spitalul Municipal Vatra Dornei a fost sancţionat de Casa de Asigurări de Sănătate (CAS) Suceava cu amendă în valoare de o mie de lei, din cauza unor medici angajaţi care s-au abătut de la normele în vigoare. Măsura a fost luată în urma unui control, când s-a descoperit că unii doctori au eliberat pacienţilor, la externarea din spital, certificate de concedii medicale ilegale.
Pentru diverse abateri, de sancţiuni au mai avut parte şi opt medici de familie, precum şi trei medici specialişti. Astfel, în cazul a doi medici de familie din Dolhasca care au tras chiulul de la serviciu s-a dispus diminuarea cu 10% a valorii minim garantate a punctului „per capita” pe o lună.
Alţi trei medici de familie, din Ipoteşti şi respectiv Dolheşti şi Mitocu Dragomirnei, au primit avertisment, în timp ce un al patrulea, din Dolhasca, a trebuit să suporte o amendă de o mie de lei, măsurile în cauză fiind luate pentru acordarea de certificate de concedii medicale ilegale.
Totodată, doi medici de familie, din Dolhasca şi respectiv Hârtop, care s-au făcut vinovaţi de neconsemnarea în documentele de evidenţă a serviciilor medicale raportate şi decontate de către CAS Suceava, au fost obligaţi să restituie sumele reprezentând contravaloarea serviciilor medicale raportate, decontate şi neconsemnate în documentele de evidenţă a serviciilor medicale existente la nivelul cabinetelor medicale, în valoare totală de 1.709,55 lei.
Pentru nerespectarea programului de lucru, împotriva unui medic specialist din municipiul Suceava s-a dispus diminuarea valorii minim garantate a unui punct pentru o lună cu 10%.
Alţi doi medici specialişti, ambii din Vatra Dornei, au fost sancţionaţi pe motiv de eliberare de certificate de concedii medicale ilegale. În timp ce un doctor s-a ales doar cu un avertisment, celălalt a trebuit să suporte o amendă în cuantum de 2500 lei. În afară de asta, în cazul celui de-al doilea, pe lângă amendă s-a luat şi măsura diminuării valorii minim garantate a unui punct pentru pe o lună cu 10%, deoarece s-a demonstrat că a făcut recomandări nejustificate de investigaţii paraclinice.