Acasă Social Accident rutier cu șase răniți la Dumbrăveni. Printre victime se numără și...

Accident rutier cu șase răniți la Dumbrăveni. Printre victime se numără și un copil de opt ani


Intră acum și în grupul de

Un accident rutier cu șase persoane rănite a avut loc în noaptea de sâmbătă spre duminică, pe DN 29 în comuna Dumbrăveni.

Potrivit datelor IPJ Suceava, în jurul orei 02:00, o femeie de 31 de ani din comuna Şcheia, aflată la volanul unei mașini, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers izbindu-se de un podeţ de beton, după care a revenit pe partea carosabilă.



Din accident a rezultat rănirea uşoară atât a conducătoarei auto cât şi a cinci pasageri din autoturism cu vârsta cuprinsă între 8 şi 32 de ani, toţi din comuna Şcheia, care au fost transportaţi cu ambulanţa la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Conducătoarea auto a fost testată de poliţişti cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital i s-au recoltat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluţionat procedural.


Intră acum și în grupul de



Exit mobile version