Un copil de cinci ani a ajuns la spital după ce s-a tăiat la o șișcorniță

Un copil de cinci ani a ajuns la spital cu leziuni la degetele de la mâna stângă după ce le-a tăiat într-o șișcorniță de tocat furaje din anexa gospodăriei buncilori săi.

Astfel, miercuri, bunelul băiatului toca furaje la o șișcorniță cu motor electric amplasată într-o anexă a locuinței.

La un moment dat, băiatul din comuna Vama s-a apropiat de axul motorului acelui ansamblu și i-au fost prinse degetele de la mâna stângă între axul respectiv și roata metalică zimțată care rotea cuțitele, strivindu-le. În momentul producerii incidentului, mama copilului, se afla în locuința sa din aceeași curte, având grijă de un alt copil mai mic.

La fata locului a fost solicitata prezenta unui echipaj medical care l-a transportat pe minor la Spitalul Municipal Câmpulung Moldovenesc în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate.

Mama copilului a declarat verbal ca incidentul a avut loc datorită neatenției, fapt confirmat și de bunicul minorului, care nu l-a observat intrând în anexa unde se afla și nici nu l-a văzut când prin spatele său s-a apropiat de șișcorniță.

S-a întocmit dosar penal privind infracțiunea de „vătămare corporală din culpă”.

loading...