Intră acum și în grupul de
Astfel, în perioada imediat următoare, acesta va realiza o sesiune de informare la Colegiul Naţional „Petru Rareş” Suceava şi la Colegiul Tehnic „Laţcu Vodă” Siret pentru a le facilita accesul la această reţea educaţională.
Un alt proiect în care intenţionează europarlamentatul sucevean să se implice este „Futur Energia” (Energia viitorului) – un program finanţat de către Comisia Europeana în cadrul Anului European pentru Creativitate şi Inovaţie (2009). Şi acest program se adresează tot tinerilor şi are ca scop promovarea educaţiei în materie de energie în şcoli.
Acest program include diverse activităţi pedagogice conturate în jurul temelor energetice şi încurajează diferitele proiecte realizate de către elevi. De exemplu, li se cere elevilor să conceapă o casă care să consume cât mai puţină energie şi sunt premiate cele mai bune proiecte şi popularizate pe site-ul programului.
Rolul europarlamentatului sucevean va fi de a participa la unele dezbateri pe teme de energie şi dezvoltare durabilă împreună cu alţi colegi din Parlamentul European şi cu experţi internaţionali.