Intră acum și în grupul de
„Aceste elemente vor fi urmărite prin asistenţă la orele de muzică şi arte plastice, dar şi prin asistenţă la ore din alte arii curriculare sau la activităţi extracurriculare în care profesorii încurajează creativitatea copiilor. Profesorii englezi vor afla de asemenea despre tradiţiile creaţiei artistice ale elevilor români şi vor vizita instituţii care promovează creativitatea elevilor în judeţul Suceava”, precizează Petru Carcalete.
Grupul britanic cuprinde 3 profesori de grădiniţă, 5 profesori de învăţământ primar, 6 profesori care predau la clase de gimnaziu şi liceu şi un reprezentant al Autorităţii Locale pentru Educaţie, componenţă ce a impus includerea în program a unor unităţi de la toate unităţile de învăţământ.
Astfel activităţile incluse în program se vor desfăşura la Inspectoratul Şcolar, Casa Corpului Didactic, Grădiniţa Ţăndărică, Palatul Copiilor, Colegiul Naţional „Mihai Eminescu”, Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu”, Universitatea „Ştefan cel Mare”, Grădiniţa Montessori, Şcoala cu clasele I-VIII nr. 3 Suceava, Colegiul Naţional „Ştefan cel Mare” şi Şcoala cu clasele I-VIII Vatra Moldoviţei, Primăria Vatra Moldoviţei, Clubul Copiilor şi Elevilor Vatra Dornei, Primăria Vatra Dornei.
În ultima zi a programului, la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” va avea loc un workshop pe tema Creativităţii, condus de liderul grupului britanic, Julie Bibby şi de Dana Radler, reprezentant al British Council Bucureşti, la care vor participa inspectori şcolari, profesori şi directori ai şcolilor vizitate.