Focuri de armă la granița cu Ucraina pentru reținerea unor contrabandiști. Aceștia au reușit să fugă abandonând un autoturism și peste 10.000 pachete cu țigări

Polițiștii de frontieră suceveni au tras focuri de arme în plan vertical în încercarea de a reține un grup de contrabandiști surprinși în zona Brodina. Aceștia însă au reușit să fugă, abandonând un autoturism și peste 10.000 pachete cu țigări de contrabandă.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliției de Frontieră Suceava, comisar șef Ilie Poroch-Serițan în dimineața de 30 iunie, un echipaj al poliției de frontieră a observat un grup de persoane care transporta mai multe colete voluminoase de la frontiera de stat spre un autoturism de teren care staţiona.

Poliţiştii de frontieră au încercat să rețină persoanele respective, dar în momentul în care bărbații au observat echipajul Poliției de Frontieră, au fugit abandonând coletele şi autoturismul.

Sursa precizează că persoanele nu s-au supus somațiilor legale prin voce, iar polițiștii de frontieră au folosit armamentul din dotare și au tras mai multe focuri de avertisment în plan vertical, cu respectarea prevederilor legale.

Asta nu i-a oprit pe bărbații care au continuat să fugă și s-au dispersat în localitate.

Sursa menționează că au fost anunţate şi autorităţile ucrainene despre caz în vederea cercetării în comun a evenimentului de frontieră.

De asemenea, la fața locului au fost descoperite un autoturism de teren marca Mitsubishi Pajero și patru colete, unul fiind în autovehicul. Atât coletele, cât și maşina au fost transportate la sediul sectorului, unde, în urma inventarierii, a rezultat cantitatea de 10.450 pachete cu țigări de proveniență ucraineană.

Țigările, în valoare de 122.265 lei, au fost ridicate în vederea confiscării, iar autoturismul de teren, înmatriculat în Marea Britanie, în valoare de 5.000 lei, a fost indisponibilizat la sediul sectorului în vederea continuării cercetărilor.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de contrabandă în formă agravantă și de trecere frauduloasă a frontierei de stat, la finalizare urmând a se lua măsurile legale ce se impun, precum şi pentru identificarea tuturor persoanelor implicate şi a documentării întregii activităţi infracţionale, a mai menționat Ilie Poroch-Serițan.

loading...