Sectia de Boli Infectioase a Spitalului Judetean, luata cu asalt

De marţi şi până miercuri la prânz, Spitalul Judetean de Urgenţă „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava a fost luat cu asalt de persoanele cu infecţii ale căilor respiratorii. Referindu-se la situaţia cazurilor în curs de investigare sau documentate de gripa AH1N1, miercuri, directorul medical al unităţii medicale judeţene, Doina Elena Ganea, a precizat că „în ultimele 24 ore în Secţia de Boli Infecţioase s-au prezentat pentru consultaţii 85 persoane din care 19 au fost diagnosticate cu gripă şi 17 au fost internate”.

Aceasta a precizat că la persoanele internate s-au recoltat probe virusologice care au fost trimise pentru confirmare la Clinica de Boli Infecţioase Iaşi.

„În momentul confirmării cazurilor, acestea vor fi tratate în cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava -Compartimentul Boli Acute Respiratorii. În acest sens, urmează să sosească la unitatea noastră transportul cu tratament antiviral (Tamiflu) trimis de la Iaşi. Facem menţiunea că toate cazurile diagnosticate până în prezent au fost cazuri cu evoluţie uşoară – moderată”, declară Doina Elena Ganea.

Potrivit acesteia, în secţia Pediatrie a Spitalului Judeţean Suceava a fost internat un număr de 10 copii cu vârste cuprinse între 2 luni şi 15 ani la care s-a infirmat diagnosticul de gripă, primind diagnostice de pneumonie interstiţială, laringită acută sau IACRS.