Intră acum și în grupul de
Iniţial, acest compartiment avea alocat un număr de două saloane pentru izolare a câte 4-6 paturi, acces şi cabinet separat.
„Dacă va exploda numărul de cazuri vor fi alocate şi alte saloane”, afirma acum o săptămână Valerian Morariu, şeful Serviciului Supraveghere şi Control a Bolilor Transmisibile din cadrul Compartimentului de Epidemiologie a Direcţiei de Sănătate Publică Suceava.
Conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava a transmis vineri, la prânz o informare asupra situaţiei cazurilor în curs de investigare sau documentate de gripa AH1N1. Potrivit directorului medical al Spitalului Judeţean de Urgenţă „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava, Doina Elena Ganea, în Compartimentul de Boli acute respiratorii se află internaţi 14 pacienţi cu forme medii de boală. Aceştia primesc tratament antiviral specific (Tamiflu) şi tratament adjuvant.
Directorul medical al Spitalului Judeţean a menţionat că în Secţia de Boli Infecţioase la Compartimentul Boli acute respiratorii s-au prezentat 26 de persoane din care 3 au necesitat internare iar la Compartimentul boli infecţioase s-au prezentat 49 de persoane din care 8 au fost internate.
Şi la secţia de Pediatrie s-au prezentat 38 copii din care 13 au necesitat internare.
Precizăm că până joi, la prânz erau internaţi 12 pacienţi cu forme medii de afecţiuni respiratorii.