Fetele din clasele a VI-a si a VII-a vor fi vaccinate in aceasta luna impotriva cancerului de col uterin

Elevelor din 466 de clase a VI-a şi 418 clase a VII-a din judeţul Suceava le va fi administrat vaccinul împotriva cancerului de col uterin. Ministerul Sănătăţii a decis să continue vaccinarea împotriva cancerului de col uterin, după ce un sondaj la nivel naţional arată că românii sunt deacord, în acest sens. Secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, suceveanul Cristian Anton Irimie a precizat miercuri, că potrivit sondajului, 52% dintre cei care şi-au exprimat o decizie sunt de acord ca fetele lor să fie vaccinate.

Campania de vaccinare va începe pe 23 noiembrie, când va fi făcută prima doză de vaccin fetelor din clasele a VI-a şi a VII-a, urmând ca în ianuarie şi mai 2010 să fie făcute a doua, respectiv a treia doză.

Conform oficialilor, dintre cele 220.000 de fete de această vârstă, jumătate vor fi vaccinate, în condiţiile în care Ministerul Sănătăţii a achiziţionat deja 330.000 doze în timpul mandatului ministrului Ionuţ Bazac. Plata acestora, de 23 milioane euro, va fi efectuată anul viitor.

„România se situează pe primul loc în UE la mortalitatea prin cancer de col uterin, cu un risc de 6,3 ori mai mare decât în restul Uniunii. Avem peste 2.000 de decese anual şi cheltuim foarte mulţi bani”, a declarat Cristian Anton Irimie, medic în specialitatea obstretică-ginecologie.

Sondajul a fost realizat în perioada 21 octombrie – 4 noiembrie, pe un eşantion de 1004 persoane.

În luna octombrie, Direcţia de Sănătate Publică Suceava a realizat o campanie de distribuirea în şcoli a unor materiale informative şi întâlniri cu diriginţii şi părinţii.
Purtătorul de cuvânt al DSP Suceava, bioinginerul medical Adrian Popescu, declara la începutul campaniei de informare că instituţia distribuie în şcolile judeţului 2000 de seturi de broşuri care cuprind informaţii despre această boală şi chestionare pe aceeaşi temă.

În şcoli au fost repartizate, pe fiecare clasă a VI-a şi a VII-a, pachete care au cuprins 20 de broşuri informative şi tot atâtea cu chestionare, iar diriginţii au intrat în posesia a câte 10 de broşuri şi postere.

Părinţii mai au posibilitatea de a se informa despre acest subiect la Tel Verde 080080008.

Potrivit DSP Suceava, schimbarea vârstei este motivată de faptul că vaccinarea este mai potrivită la vârsta la care menstruaţia este deja instalată.

Anul trecut, Ministerul Sănătăţii a încercat realizarea unei campanii de vaccinare împotriva HPV, dar foarte puţini părinţi şi-au dat acordul să fie vaccinate fetiţele de 12 ani, fiind speriaţi de vârsta prea mică şi eventuale efecte secundare ale vaccinului.

În judeţul Suceava, din cele 4430 fetiţe care ar fi trebuit vaccinate, doar 49 au primit toate cele 3 doze de vaccine, cu acordul părinţilor.