Noapte cu peripeții pentru un bărbat din Dorna Candrenilor încheiată în arest. A ratat un furt dintr-o locuință și apoi a furat o autoutilitară dintr-un service și s-a plimbat prin două județe până a fost prins


Intră acum și în grupul de

Un bărbat din Dorna Candrenilor a ajuns în arest după o noapte de peripeții, în care el a comis o tentativă de furt, apoi a reușit să sustragă o autoutilitară și s-a plimbat cu ea prin județele Suceava și Bistrița Năsăud.

Cercetările au arătat că, în noaptea de miercuri spre joi, bărbatul a pătruns în casa unei femei din Vatra Dornei, probabil cu intenția de furt, dar a dat peste proprietara și a fugit.

La scurt timp, el a pătruns în incinta unui service auto de pe strada Roșu din aceeași localitate. Acolo, bărbatul a găsit un Mercedes Sprinter, care avea cheia în contact.

De menționat că vehiculul a fost adus la service pentru repararea unor defecțiuni la sistemul de frânare.

După asta, bărbatul a condus-o fără a deține permis de conducere, pe traseul strada Roșu – strada Colăcelu, într-o zonă izolată, unde a rămas până în jurul orelor 06:00.

Aproximativ pe la 07:00, un angajat al service-ului a sesizat furtul. Tot atunci, adică în dimineața zilei de 30 iulie, bărbatul a condus din nou, deplasându-se în satul Ciosa și ulterior în comuna Prundu Bârgăului, județul Bistrița Năsăud, după care, în jurul orelor 13:45, a revenit în comuna Tiha Bârgăului, sat Piatra Fântânele, unde a fost identificat de lucrătorii de poliție din cadrul Pol. Vatra Dornei.

Astfel, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, urmând ca astăzi față de acesta să fie propusă luarea unei măsuri preventive.

El este cercetat penal pentru „furt calificat”, dar și pentru „conducerea unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere”.


Intră acum și în grupul de