Intră acum și în grupul de
Purtătorul de cuvânt al DSP Suceava, bioing. Adrian Popescu a precizat că medicii de familie au oferit sprijin şi până acum, fiecare secţie având posibilitatea de a contacta în caz de nevoie un medic de familie, iar în mediul urban, asistenţa este asigurată de către reţeaua de medicină şcolară.
Adrian Popescu a mai spus că probabil Ministerul Sănătăţii va trimite precizări concrete în legătură cu măsurile sanitare ce vor fi luate în centrele de votare. „Probabil se vor lua măşti pentru membrii secţiilor avându-se în vedere, numărul mare de persoane ce vor tranzita locaţiile”, a menţionat purtătorul de cuvânt al DSP Suceava.