Intră acum și în grupul de
Sumele reprezentând indemnizaţii, care se plătesc asiguraţilor şi care se suportă din bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, se reţin de către plătitor din contribuţiile pentru concedii şi indemnizaţii datorate pentru luna respectivă.
Sumele reprezentând indemnizaţii plătite de către angajatori asiguraţilor, care depăşesc suma contribuţiilor datorate de aceştia în luna respectivă, se recuperează din contribuţiile datorate pentru lunile următoare sau din bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate din creditele bugetare prevăzute cu această destinaţie.
„Aceste sume sunt plătite de CAS Suceava în ordinea depunerii declaraţiilor de către angajatori la sediul instituţiei noastre şi după verificarea actelor depuse. La nivelul CAS Suceava verificarea certificatelor de concediu medical vizează completarea tuturor rubricilor obligatorii prevăzute de formular, existenţa convenţiilor încheiate cu CAS Suceava de medicii prescriptori pentru eliberarea certificatelor medicale, respectarea corelaţiilor între numărul de zile prescrise cu codul de indemnizaţie (codul de boală) menţionat pe certificat, încadrarea numărului total de zile acordate în prevederile legislative”, a explicat purtătoarea de cuvânt a CAS Suceava, Anda Sălăgean.