Intră acum și în grupul de
În calitate de şef al Comandamentului pentru situaţii de urgenţă al municipiului Suceava, primarul Sucevei, Ion Lungu, a solicitat, miercuri, sucevenilor care obişnuiesc să-şi facă cumpărăturile de la Cernăuţi, să evite deplasările în această regiune în preajma sărbătorilor de iarnă. Solicitarea edilului-şef al municipiului reşedinţă de judeţ vine ca urmare a faptului că Ucraina se confruntă cu „o situaţie complicată” determinată de evoluţia gripei de tip AH1N1 care este mai virulentă în această ţară.
Totodată, Ion Lungu, a mai spus că a cerut unităţilor şcolare din municipiul Suceava să sisteze schimburile de experienţă pentru evitarea răspândirii gripei.