Cazuri confirmate de gripa noua la inca 3 elevi suceveni

Potrivit Direcţiei de Sănătate Publică Suceava „în ultimele 24 ore au fost confirmate 3 cazuri de gripa pandemică AH1N1, la doi elevi de clasa a IX-a şi un elev de clasa a XI-a”. Reprezentanţii DSP Suceava nu au oferit amănunte privind şcolile din care provin precizând că, au primi un ordin prin care li se solicită să nu dea informaţii la nivel local decât după ce acestea apar pe site-ul Ministerului Sănătăţii.

DSP mai precizează că „toate aceste cazuri au fost izolate la domiciliu cu tratament simptomatic şi s-au demarat procedurile standard de investigare şi de limitare a extinderii focarului”.

În momentul de faţă Şcoala generală nr. 1 Suceava este închisă, cazuri de gripă nouă mai fiind depistate în ultima perioadă la Colegiul Economic „Dimitrie Cantemir” Suceava, Colegiul Naţional „Ştefan cel Mare” Suceava Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară Suceava.

De asemenea în Spitalul Judeţean de Urgenţă „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava se află 4 persoane în tratament. Conducerea unităţii medicale a transmis joi, la prânz o informare asupra situaţiei cazurilor în curs de investigare sau documentate de gripa AH1N1, în ziua de 18 noiembrie. Potrivit directorului medical al Spitalului Judeţean de Urgenţă „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava, Doina Elena Ganea, luni, în Compartimentul de Boli acute respiratorii se aflau internaţi 4 pacienţi cu forme medii de boală. „Aceştia primesc tratament antiviral specific cu Tamiflu şi tratament adjuvant” a precizat directorul medical.

Directorul medical al Spitalului Judeţean a menţionat că în Secţia de Boli Infecţioase la Compartimentul Boli acute respiratorii s-au prezentat 6 persoane din care una a fost şi internată iar la Compartimentul boli infecţioase s-au prezentat 64 de persoane din care 12 au fost internate.

Şi la secţia de Pediatrie s-au prezentat 48 copii din care 6 au necesitat internare.
„Din cei 64 de pacienţi prezentaţi în Triajul de boli infecţioase, 31 erau cu viroze respiratorii deci trebuiau să se prezinte în Compartimentul de boli acute respiratorii” precizează directorul medical.