FOTO VIDEO // Peste 4,5 milioane de măști medicale pentru persoanele defavorizate din județ au fost livrate DSP Suceava de Naguma Medical Supply


Intră acum și în grupul de

La Direcția de Sănătate Publică Suceava au ajuns, în data de 27 august, 4.600.000 măști medicale livrate de către Naguma Medical Supply, o firmă deținută de cetățeni canadieni.

Potrivit unui comunicat al firmei, livrările vor avea loc zilnic întrucât se dorește acoperirea unui număr cât mai mare de locații din România, în cel mai scurt timp, pentru a veni în sprijinul celor care au nevoie de măști.

Sursa citată arată că Guvernul Orban a decis acordarea de Ministerul Sănătăţii, prin Direcţiile de Sănătate Publică, autorităţilor locale, necesarul de măşti de protecţie pentru familiile şi persoanele defavorizate de pe raza unităţilor administrativ-teritoriale.

În acest sens s-a aprobat achiziționarea a 103 milioane măşti de protecţie pentru 2,3 milioane de persoane din categoriile defavorizate, iar Naguma Medical Supply SRL este câștigătorul acestei proceduri.

“Am făcut toate eforturile pentru a oferi Ministerului Sănătății, condus de Ministru Tătaru, cel mai bun preț pentru a economisi banii statului și implicit ai românilor plătitori de taxe și vom face în continuare acest lucru. Este pentru noi o misiune extrem de importantă și o datorie de onoare”, a declarat Michael Topolinski.

Naguma este o companie nou-înființată de familia de investitori Topolinski (tatăl Michael și cei trei copii – Tyler, Michael și Ashton), prezentă în România de peste 13 ani și activând cu precădere în domeniul dezvoltărilor imobiliare. Pe termen lung, familia canadiană își propune ca Naguma să devină un furnizor de măști și alte echipamente individuale de protecție (EIP) pentru Europa de Est.


Intră acum și în grupul de