Urmărire cu focuri de armă pe ruta Dărmănești – Suceava – Adâncata, pentru a prinde un tânăr care conducea un BMW cu viteză excesivă. El a avariat o autospecială de poliție și a distrus propria mașină, sfârșind în cătușe


Intră acum și în grupul de

O urmărire în trafic spectaculoasă a avut loc în noaptea de 2 septembrie, în județul Suceava. Acțiunea s-a soldat cu o autospecială avariată și un tânăr de 20 de ani în arestul IPJ Suceava.

Povestea a început în jurul orelor 00:10, când un BMW 320D a trecut în viteză pe lângă o autospecială de poliție pe DN 2, pe raza localității Dărmănești. De menționat că în acele clipe polițiștii urmăreau un alt autoturism.

Revenind, pe lângă faptul că mașina era condusă cu o viteză excesivă, șoferul a efectuat manevra de depășire neregulamentară, într-o zonă aflată sub acțiunea indicatorului rutier „Depășirea Interzisă” și a marcajului rutier longitudinal continuu simplu.

Astfel, echipajul rutier a procedat la urmărirea autoturismului menționat, efectuând semnale de oprire a acestuia însă conducătorul auto nu s-a conformat, fiind necesară urmărirea acestuia pe ruta Dărmănești – Suceava – Adâncata, timp în care autoturismul fugar rula cu viteză excesivă și efectua manevre de depășire neregulamentare, punând în pericol viața celorlalți participanți la trafic.

De asemenea, pe parcursul urmăririi au fost instituite mai multor filtre formate din polițiști, însă autovehiculul nu a respectat semnalele de oprire forțând și reușind a-și continua deplasarea.

Astfel, când fugarul a ajuns în municipiul Suceava (km 03+050m), ca urmare a nerespectării regimului legal de viteză, șoferul a efectuat un viraj la stânga într-o curbă periculoasă, părăsind partea carosabilă.

În acest moment, patrula de poliție a încercat să blocheze vehiculului, însă acesta a efectuat manevra de mers înapoi intrând în coliziune ușoară cu partea stânga a autospecialei de poliție.

În continuare, polițiștii au executat patru focuri în plan vertical însă autoturismul oricum și-a continuat deplasarea.

Peste aproximativ un kilometru, din cauza vitezei mari, șoferul a pierdut controlul volanului și a părăsit partea carosabilă, intrând în coliziune cu vegetația forestieră din vecinătatea DN 29A.

Imediat după, conducătorul auto a abandonat mașina și a încercat să fugă pedestru. De această dată însă polițiștii au reușit să prindă fugarul, care s-a adeverit a fi un tânăr de 20 de ani, din orașul Siret.

Într-un final, tânărul a fost reținut pentru 24 de ore, fiind cercetat penal pentru „distrugere” și „vătămare corporală din culpă”.


Intră acum și în grupul de