Un sucevean a murit după ce a consumat băuturi alcoolice la un parastas în Fălticeni


Intră acum și în grupul de

Un bărbat din Suceava și-a găsit sfârșitul după ce a consumat băuturi alcoolice la un parastas.

Potrivit primelor informații, suceveanul de 50 ani a fost, sâmbătă, cu fratele său la un parastas pe raza municipiului Fălticeni.

În jurul orelor 16:00, bărbatul s-a întors la Suceava simțindu-se rău. În aceste condiții, el a căzut în scara blocului în care locuiește, iar vecinii și fratele bărbatului au solicitat ajutor medical.

Cadrele medicale deplasate au efectuat manevre de resuscitare, însă fără succes, fiind declarat decesul suceveanului.

De menționat că urmează a fi efectuată necropsia pentru a stabili cu exactitate cauza decesului.

Totodată, sunt efectuate cercetări pentru comiterea infracțiunii de „ucidere din culpă”.


Intră acum și în grupul de