Intră acum și în grupul de
Conducerea Baroului Suceava este în formulă completă după ce Consiliul format din cei 10 avocaţi desemnaţi pe 28 noiembrie de Adunarea Generală şi-au desemnat prodecanul. Este vorba despre o avocată cu experienţă, Aurora Lascu, ce preia fotoliul de prodecan de la cel care l-a ocupat timp de peste 12 ani, avocatul Sorin Rusu. Acesta din urmă a fost ales decan al Baroului Suceava după ce a reuşit să-l surclaseze la vot pe fostul decan Vasile Tudor, într-o competiţie care a suscitat un deosebit interes printre cei aproximativ 320 de avocaţi din judeţul Suceava.
„Am decis împreună să asigurăm pe viitor o mai mare transparenţă a modului în care Consiliul ia deciziile cu privire la activitatea curentă şi asupra problemelor care apar în mod inevitabil. Suntem dispuşi a colabora într-o manieră mai generoasă cu oricare membru al Baroului care are o iniţiativă bună şi care poate fi profitabilă tuturor”, a mai spus Sorin Rusu.