Intră acum și în grupul de
„Atragem atenţia că nicio persoană fizică din România nu deţine vaccinul CANTGRIP produs de Institutul Naţional Cantacuzino deoarece toate dozele din acest produs au fost achiziţionate de către Ministerul Sănătăţii care, în această perioadă, derulează o campanie de vaccinare gratuită organizată la categoriile de persoane cu risc”, se precizează într-un comunicat al MS.
Ministerul Sănătăţii a sesizat organele competente pentru identificarea şi sancţionarea tuturor persoanele care încearcă să comercializeze diferite produse sub titulatura de Cantgrip.
Potrivit Ministerului Sănătăţii, alte 115 cazuri noi de gripă cu virus A/H1N1 pandemic, dintre care 3 în judeţul Suceava au fost confirmate în ultimele 24 de ore, totalul cazurilor înregistrate, până în acest moment, ajungând la 4113.