Intră acum și în grupul de
Deşi iniţial s-a dorit şi realizarea unei mansarde pentru creşterea numărului de spaţii de cazare, structura construcţiei nu a permis decât efectuarea unor lucrări de modernizare a acesteia.
„În acest moment, Căminul Studenţesc nr.3 se încadrează în gradul 2 de rezistenţă la foc, conform normativelor în vigoare, având căi secundare de acces cu scară până la etajul IV şi două holuri suplimentare.
Toată suprafaţa exterioară a fost izolată cu termosistem de 10 cm grosime în vederea obţinerii unui coeficient de confort termic cât mai ridicat. Învelitoarea clădirii este din tablă Lindab tip ţiglă, culoare maro. Tâmplăria este de tip PVC cu 5 camere şi geam termopan. Pardoselile din camere sunt din covor PVC trafic greu, în timp ce, cele din băi sunt din gresie ceramică porţelanată, iar pe casa scării şi la exterior, din gresie antiderapantă. Pentru protecţia împotriva trăsnetului s-a utilizat o instalaţie de paratrăsnet cu PREVECTRON”, precizează reprezentanţii universităţii.
Valoarea aproximativă a investiţiei este de 4.000.000 lei şi are o suprafaţă construită a clădirii de 492,00 mp şi o suprafaţa desfăşurată de 2704,70 mp.
Lucrările de execuţie s-au realizat pe durata a aproximativ 17 luni şi au fost efectuate de către SC EURO EST GROUP SRL Suceava.
Finalizarea acestui obiectiv se constituie într-un indicator de calitate important care oferă învăţământului universitar sucevean şanse reale de obţinere a unor calificative superioare la evaluările externe viitoare, dar şi un semn că viaţa de student în Campusul USV începe să se apropie de standardele întâlnite în acest moment la nivel european.