Ingrijorator la Suceava: Cifra fetelor vaccinate impotriva virusului HPV abia a depasit 200


Intră acum și în grupul de

Potrivit Direcţiei de Sănătate Publică Suceava, până acum, în judeţul Suceava au fost vaccinate împotriva virusului Papiloma ce produce cancerul de col uterin puţin peste 200 de fete. „Vă informăm că până, în momentul de faţă au fost administrate primele doze de vaccin anti-HPV la un număr de 212 de fete, 135 din clasele a VII a şi 77 din clasele a VI a” preciza luni reprezentanţii DSP Suceava.

Numărul total al fetelor care se încadrează în grupul vizat de această etapa a campaniei este de 8.989.
Direcţia de Sănătate Publică Suceava menţionează că celor 212 fete li se va administra a doua doză de vaccin în luna ianuarie, iar a treia doza în luna mai, conform metodologiei acestei campanii.

Potrivit directorului coordonator adjunct Sănătate Publică şi Programe, dr. Marinela Grădinaru la finalul lunii octombrie, în judeţ a sosit o primă tranşă de 4.105 doze de vaccin ce au fost distribuite medicilor şcolari pentru mediul urban şi medicilor de familie cu atribuţii în medicină şcolară, pentru mediul rural, iar dacă va fi necesar se va solicita o altă tranşă.

Directorul coordonator adjunct Sănătate Publică şi Programe a precizat că acest vaccin poate fi administrat împreună cu alte tipuri vaccinuri, neexistând interdicţii în acest sens.
De această dată nu s-au mai întocmit liste şi tabele cu semnături ale părinţilor care nu sunt deacord, ai trebuind doar să anunţe diriginţii sau medicii.

Anul trecut, Ministerul Sănătăţii a încercat realizarea unei campanii de vaccinare împotriva HPV, dar foarte puţini părinţi şi-au dat acordul să fie vaccinate fetiţele de 12 ani, fiind speriaţi de vârsta prea mică şi eventuale efecte secundare ale vaccinului.
În judeţul Suceava, din cele 4430 fetiţe care ar fi trebuit vaccinate, doar 49 au primit toate cele 3 doze de vaccine, cu acordul părinţilor.

Ministerul Sănătăţii a decis să continue vaccinarea împotriva cancerului de col uterin, dar la fete ceva mai mari, după ce un sondaj la nivel naţional arată că românii sunt deacord, în acest sens.
Secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, suceveanul Cristian Anton Irimie a precizat că potrivit sondajului, 52% dintre cei care şi-au exprimat o decizie sunt de acord ca fetele lor să fie vaccinate.

Se pare că şi această campanie este sortită eşecului, părinţii neconştientizând importanţa acestui vaccin.


Intră acum și în grupul de