Intră acum și în grupul de
Potrivit directorului interimar al unităţii, ec. Vasile Râmbu, unul dintre avantajele mutării secţiei este eliminarea deplasării cu căruciorul a pacienţilor la spitalul nou pentru investigaţii, consultaţii interdisciplinare, anulând astfel riscurile care apăreau prin sosirea ambulanţei cu întârziere, sau de accidente rutiere. În felul acesta a fost scurtat timpul de deplasare a pacienţilor la Secţia Anestezie-Terapie-Intensivă, în cazul urgenţelor, sau la Computerul Tomograf, ştiut fiind faptul că orice secundă este vitală în astfel de situaţii, şi s-a realizat şi un circuit „facil” între această secţie şi Unitatea primire Urgenţe, Radiologie, sau ATI.
Acesta a spus că, după modul în care arată astăzi Secţia Neurologie, având 9 saloane cu 4 paturi, 6 cu câte 2 paturi şi o rezervă cu baie proprie, cu paturi funcţionale mobile, grupuri sanitare moderne, cu cabine de duş, în „condiţii de igienă maximă”, este „un etalon pentru toate secţiile”, adăugând că şi celelalte secţii vor arăta la fel, în prezent efectuându-se lucrări de modernizare la ultimul etaj, unde funcţionează secţiile Cardiologie, Chirurgie Infantilă, Pediatrie şi Oftalmologie. Directorul spitalului a estimat că acestea vor fi finalizate în prima parte a lui 2010.
Directorul spitalului sucevean a mai spus că s-au cheltuit în total circa 500.000 lei pentru Neurologie şi amenajarea birourilor TESA, în locul cărora s-a mutat secţia menţionată, contribuţii importante la finanţare având Primăria şi Consiliul Judeţean Suceava.
Secretarul de stat, dr. Cristian Irimie, fost manager al spitalului dar şi al Direcţiei de Sănătate Publică Suceava s-a arătat „puţin invidios” pe actualul manager precizând că, la fel ca toţi directorii-medici ai spitalului de până acum, şi el şi-a propus mutarea acestei secţii, „şi a reuşit un economist”. De unde a concluzionat că „nu trebuie să fii medic numaidecât, ci să fii un bun manager”. Acesta a ţinut să remarce că Primăria „a înţeles utilitatea demersului” alocând bani pentru modernizarea acestei secţii, iar câştigul este al bolnavilor care „merită aceste condiţii”. Dr. Irimie consideră că „implicarea comunităţii locale este necesară şi benefică”, în contextul în care „ministerul doreşte descentralizarea”.
În ce priveşte anul financiar 2010, dr. Irimie este optimist: „Să vorbeşti despre un an mai bun când toată lumea vorbeşte de criză, este o afirmaţie hazardată, eu sunt convins că lumea a devenit din ce în ce mai conştientă că sistemul de sănătate nu poate să funcţioneze cu rateuri, trebuie să se asigure o finanţare corespunzătoare şi sunt convins că în bugetul pe anul 2010 acest lucru se va întâmpla”.